monitorulcj.ro Menu

Dragomir: „Ne-am făcut de râs cu barajul ăsta!“

Dumitru Dragomir, președintele LPF, a declarat că membrii Comitetului Executiv al FRF au greşit atunci când au votat propunerea lui Dumitru Costin privind disputarea meciului de baraj dintre Rapid şi Concordia Chiajna.

Rapid nu va mai juca în Liga I. Echipa giuleşteană a fost înlocuită cu Concoria Chiajna

FC Rapid un v-a mai juca în Liga I în acest sezon. Echipei giuleştene i-a luat locul Concoria Chiajna, potrivit lui Mircea Minea, primarul Chiajnei şi preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Concordia. Acesta a declarat, vineri, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis ca gruparea pe care o conduce să joace în Liga I în locul Rapidului.

Universitatea Cluj a primit licenţa la TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele grupării ardelene, Ioan Mărginean.

Ganea: Dacă FRF acorda Universităţii Cluj câteva zile nu se mai ajungea la TAS

Antrenorul formaţiei Universitatea Cluj, Ionel Ganea, a declarat, vineri, că în situaţia în care Federaţia Română de Fotbal (FRF) acorda câteva zile în plus pentru a obţine aprobarea planului de reorganizare, atunci gruparea ardeleană nu mai ajungea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a obţine licenţa de Liga I, conform Mediafax.ro.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv va da azi verdictul în cazul Universității Cluj

Universitatea Cluj va primi astăzi decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv în privința licențierii pentru Liga 1. În cazul în care forul de la Laussane va da o decizie nefavorabilă, Universitatea mai are o șansă sâmbătă, când Comitetul Executiv al FRF va decide ce echipe vor evolua în sezonul următor al Ligii 1.