Mii de oameni din Kabul încearcă să părăsească țara prin orice modalitate după sosirea talibanilor.
O declaraţie comună, susţinută de peste 60 de ţări, cere ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece. Președintele Afganistanului a părăsit duminică țara.
Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane.
Forţa combatantă a NATO (ISAF) urma să-şi coboare steagul la cartierul general din Kabul, duminică, după 13 ani de război în Afganistan, într-o ceremonie care marchează retragerea sa definitivă dintr-o ţară devastată în continuare de o insurecţie violentă.
Serviciile secrete străine se află "în spatele" atacului sinucigaş soldat cu 21 de morţi, vineri seara, la Kabul, a afirmat duminică după-amiază Consiliul de securitate naţională afgan, prezidat de preşedintele Hamid Karzai, o acuzaţie care pare să vizeze Pakistanul vecin.
Trei angajaţi ai ONU şi un reprezentant al Fondului Monetar Internaţional (FMI) figurează printre persoanele ucise vineri într-un atentat comis la un restaurant din Kabul, au anunţat secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi directorul general al FMI Christine Lagarde, relatează AFP.