Trei militanţi islamişti au trecut prin România în drumul spre Siria, unde au devenit membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, le-a declarat unul dintre ei anchetatorilor din Irak, unde este arestat.
Presa spaniolă relatează că autorităţile sunt în căutarea lui Moussa Oukabir, despre care se crede că ar fi şoferul autoutilitarei folosite în atacul terorist de la Barcelona, informează site-ul postului BBC News.
O furgonetă a pătruns cu viteză, joi după-amiază, în jurul orei 17 (ora locală, 18.00, ora României) pe Bulevardul La Rambla din centrul oraşului spaniol Barcelona lovind oamenii aflaţi în zona Pieţei Catalunya din Barcelona.
Senatorul american John McCain a declarat, luni, că preşedintele rus Vladimir Putin reprezintă cea mai mare ameninţare pentru securitatea internaţională, mai importantă chiar şi decât organizaţia teroristă Stat Islamic, relatează site-ul The Guardian.
Opt persoane au fost reținute și plasate în detenție luni la Istanbul în cadrul anchetei privind atentatul comis în noaptea de Anul Nou și revendicat de Statul Islamic, au relatat agențiile de presă Dogan și Anadolu, preluate de AFP.
Organizația jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni, într-un comunicat, responsabilitatea pentru atentatul produs într-un club in Istanbul în noaptea de Anul Nou, transmite Reuters.
Din toate zările cum privești, parcă vin semnale proaste, iar dacă ești mai „simțitor” sau mai pesimist, ți-ai putea face chiar o idee despre „un sfârșit de vremuri și de lume”. Dar și optimist să fii, nu-i de bine ce vedem, ce auzim, ce trăim!
Reţeaua Stat Islamic (SI) pănuieşte să comită atacuri pe plajele din Europa în această vară, bombe putând fi plasate sub şezlonguri iar atacatorii urmând să fie deghizaţi în vânzători ambulanţi, potrivit şefilor serviciilor de informaţii din Italia, informează Daily Mail.