Polițiștii au spart o petrecere cu zeci de persoane invitate, organizată cu ocazia unei zile de naștere, deși evenimentele de acest fel au fost interzise în România.
Arheologul clujean Gheorghe Petrov va organiza o nouă campanie de căutare a osemintelor lui Iuliu Maniu, la Sighet.
Un autoturism ce ar aparţie adjunctului şefului de post de la Poliţia Bistra a fost incendiat de persoane necunoscute.
Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat peste 4.700 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 42.300 lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.
Pelerinajul anual la Sighet în memoria martirilor şi mărturisitorilor din închisorile comuniste, în prezenţa Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureşan, Întâi Stătătorul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), a avut loc la 10 mai.
Echipa de junioare III a Liceului cu Program Sportiv Cluj s-a calificat, în premieră, la Turneul Final al Campionatului Național de volei feminin.