monitorulcj.ro Menu

Salariile celor peste 200.000 de funcţionari publici se apropie de 5.000 de lei/lună, cu 60% peste salariul mediu. „În privat, ca să câştigi acești bani, trebuie să ai ani de experienţă”

Cei peste 211.000 de angajaţi din sectorul „administraţie publică şi apărare” au ajuns la un salariu mediu net de 4.961 de lei net în luna iunie a acestui an, în creştere cu 18% faţă de perioada similară din 2018, arată datele Institutului Naţional de Statistică, citate de Ziarul FInanciar.

Funcţionarii de la ghişee, SALARII NESIMŢITE. Lefuri mai mari decât cei din învăţământ şi sănătate, DEPĂŞESC inclusiv salariile din sectorul privat - FOTO

În prezent, salariul mediu brut din administraţia publică este de 3680 de lei, iar în sectorul privat depăşeste cu puţin 2630 de lei, potrivit datelor din Raportul pe 2014 al Consiliului Fiscal, publicat marţi şi citat de hotnews.ro. O creştere a lefurilor bugetarilor cu 10% ar mări decalajul salarial între admnistraţia publică şi privat la peste 1042 de lei, în favoarea celor de la Stat. Diferenţa vine din politica salarială diferită dintre Stat şi Privat. La cel privat, creşterea salariului vine însoţită doar de creşterea eficienţei angajatului. La Stat ea vine printr-o ordonanţă de urgenţă.