monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ VALUTARĂ. Ușoară scădere a euro

Leul a cunoscut o ușoară scădere a cursului său față de euro, care a alunecat de la 4,7785 la 4,7777 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,776 – 4,782 lei.

ANALIZĂ. O nouă zi de ușoară scădere a euro

A doua săptămână din ianuarie a debutat cu o ușoară apreciere a leului față de euro dar și cu continuarea procesului de scădere a indicilor ROBOR, ca efect al introducerii „taxei pe lăcomie".

Depreciere în linie a leului

Prima ședință a pieței valutare care a urmat Sărbătorilor de Paște a fost una de depreciere pentru leu, evoluție datorată scăderii euro față de dolar, care a afectat și monedele din regiune.

A SCĂZUT euro

Moneda naţională s-a apreciat semnificativ în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,4589 lei/euro, cu 3,46 bani mai redus, ajungând astfel la cel mai redus nivel de la jumătatea lunii decembrie.