Radu Mazăre, aflat în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii, a demisionat, vineri, de la conducerea Primăriei Constanţa.
Instanţa supremă a decis definitiv, joi, ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.
Omul de afaceri Arpad Paszkany a recunoscut la DNA că primarul Radu Mazăre a cerut un milion de euro, prin intermediul lui Sorin Strutinsky, în schimbul eliberării documentațiilor de urbanism necesare construirii unui mall în Constanța.
CExN a PSD s-a reunit, vineri, la Sinaia, pentru a clarifica situaţia partidului după eşecul de la prezidenţiale, în condiţiile în care există dispute publice între conducerea centrală şi liderii din teritoriu faţă de măsurile ce trebuie luate pentru a atenua pierderea de imagine a formaţiunii.
Partidul Naţional Liberal Cluj atrage atenţia, după declaraţiile lui Radu Mazăre, asupra pericolului în care poate cădea România, în cazul în care Victor Ponta ajunge preşedintele României.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost întâmpinat, sâmbătă noapte, în campusul social Henri Coandă, din municipiu, de peste o sută de persoane care l-au aplaudat şi îmbrăţişat înaintea slujbei de Înviere la care edilul participă, el primind şi o diplomă pentru "cel mai curajos primar".
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat vineri, la ICCJ, înaintea judecării contestaţiei procurorilor anticorupţie la decizia de cercetare a acestuia în libertate, că Vinerea Mare este "ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei" şi că speranţa sa este "în dreptate".
Edilul Constanție vrea să propună în PSD noi reguli privind activității procurorilor.