monitorulcj.ro Menu

Moţii iau atitudine: Criminalii altor neamuri au statui, iar legea prin care Avram Iancu este declarat erou național zace din 2012

Iniţiatorii legii declarării lui Avram Iancu erou al națiunii române au trimis o scrisoare deschisă Guvernului României prin care au cerut guvernanţilor să promulge această lege, arătând că nu s-a făcut niciun demers în acest sens din 2012. “Pe cine supără atât de tare Avram Iancu al nostru, de tot zăboviți cu supunerea proiectului de lege votului în Camera Deputaților?”, se arată în scrisoare.

Moții au ieșit în stradă

Aproximativ 20 de moţi din zona clujeană a Munţilor Apuseni au protestat, joi, în centrul municipiului Cluj-Napoca pentru faptul că nu le sunt respectate drepturile, mai exact pentru că nu se aplică prevederile Legii Moţilor.

Se răscoală moţii. Ce revendicări au

Câteva zeci de persoane din zona de munte a judeţului Cluj au protestat, joi, în faţa prefecturii clujene, cerând respectarea drepturilor moţilor, în special cele referitoare la păduri şi la materialul lemnos de lucru şi pentru foc.