Familia unei femei de 50 de ani, aflată în moarte cerebrală, a decis să doneze organele, motivând că pierderea lor suferită în prag de sărbători trebuie să fie „un dar pentru semeni”.
Un bebeluș de 10 luni din Cluj, aflat în moarte cerebrală, a salvat viața unui copil bolnav din Iași.
Viața unei femei de 36 de ani din Botoani a fost salvată de un pacient din Cluj, aflat în moarte cerebrală.
Organele prelevate de la un pacient aflat în moarte clinică la Cluj au ajuns la mai mulți bolnavi cu afecțiuni grave, aflați pe listele de așpetpare.
O nouă prelevare de organe a fost efectuată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, donatorul fiind un copil de 10 ani aflat în moarte cerebrală.
Rinichii unui tânăr de doar 28 de ani, aflat în moarte cerebrală, vor ajunge la Cluj.
O pacientă aflată în moarte cerebrală la Cluj-Napoca va salva cinci vieţi, prin faptul că organele sale, donate cu acordul familiei, vor fi folosite la pacienţi care au nevoie urgentă de ele.
Suferința unui tânăr de 31 de ani se transformă în speranță pentru alți bolnavi. Familia unui tânăr de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a fost de acord să doneze organele acestuia pentru a salva alte vieți.