Deputatul formaţiunii AUR Dumitru Viorel Focşa a avut un derapaj la adresa fiului politicianului Ion Raţiu, Nicolae Raţiu, după ce acesta din urmă ar fi solicitat partidului nou apărut pe scena politică să nu mai asocieze vreodată imaginea tatălui său cu doctrina sau sigla AUR.
La 20 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, aveau loc primele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din România după căderea regimului comunist şi după Revoluţia din decembrie 1989.
În 17 ianuarie 2000, se stingea la Londra unul dintre cei mai importanți lideri ai românilor: Ion Rațiu. A fost numit cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Ion Rațiu.
Familia Raţiu şi apropiaţi ai acesteia participă astăzi la slujba de pomenire şi Parastasul lui Ion Augustin Nicolae Raţiu.
Bastionul Croitorilor este gazda unei expoziții internaționale de caricatură politică, adusă pentru prima oară în Romania, în perioada 16-30 iulie.