monitorulcj.ro Menu

Peste 130 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii vor fi concediaţi

Administratorul judiciar care se ocupă de Mechel Câmpia Turzii, după intrarea în insolvenţă, a anunţat, luni, conducerea sindicatului despre intenţia de concediere colectivă a 134 de angajaţi, aceştia urmând să primească preavizele în 29 septembrie, precum şi trei salarii compensatorii.

Disponibilizările anunţate la Mechel Câmpia Turzii vor continua

Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, vineri, la finalul unei întâlniri de peste două ore desfăşurate la sediul combinatului, că nu există dorinţă din partea conducerii combinatului ca activitatea să fie continuată.

Prefectul de Cluj: Se doreşte aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii

Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, consideră că intenţia administratorului judiciar al Mechel Câmpia Turzii şi a conducerii societăţii este de a duce combinatul "în faliment", continuând "planul diabolic" pus la punct încă de la privatizare, autorităţile neputând fi de acord cu acest fapt, potrivit Mediafax.ro.