monitorulcj.ro Menu

Tetarom IV, alți bani europeni irosiți de CJ Cluj. Instituţia nu ştie la cât se ridică paguba, dar promite s-o recupereze

La un an după semnarea contractului pentru construirea Parcului Industrial Tetarom IV, în aprilie 2015 consilierii judeţeni votau un proiect de hotărâre privind încetarea contractului de finanțare. Clujul a pierdut aproximativ 18 milioane de lei finanţare europeană nerambursabilă. Cine se face vinovat de această situaţie şi ce face Consiliul Judeţean pentru recuperarea prejudiciului?

Consilierii județeni PSD: “Ne-am dovedit neputinţa când noi promitem atragerea investitorilor şi locuri de muncă”

Cu 24 de voturi pentru şi opt abţineri, proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de finanțare pentru parcul industrial Tetarom IV a fost adoptat de consilierii judeţeni. Cu alte cuvinte, judeţul Cluj a pierdut o finanţare europeană nerambursabilă de aproximativ 18 milioane de lei. Singurii care nu au susţinut acest proiect şi implicit pierderea banilor au fost consilierii judeţeni de la PSD.

Seplecan: Tetarom IV, alți bani europeni irosiți la CJ Cluj

Consilierii judeţeni sunt chemaţi mâine să-și asume prin hotărâre încetarea contractului de finanțare pentru proiectul parcului industrial Tetarom IV. “Adică renunțarea la banii europeni de cofinanțare pentru acest obiectiv economic și trecerea în sarcina bugetului local a fondurilor necesare finalizării acestuia. Asta din cauza faptului că perioada de programare aferentă POR 2007 - 2013 are termen de finalizare în 31decembrie 2015 – un termen imposibil de realizat acum”, susţine consilierul judeţean Mihai Seplecan.