Suporterii mai multor echipe de fotbal au adresat o scrisoare deschisă Guvernului României, prin care cer ca meciurile să se desfășoare din nou cu public.
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a spus că nu crede că moțiunea de cenzură, care va fi votată luni, are șanse să treacă.
Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, că alocațiile copiilor trebuie dublate de la 1 august.
Guvernul a decis joi prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie, cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, iniţiată de PSD, a fost adoptată, miercuri, de Parlament.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea bugetului de stat pentru anul 2020, după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament la finalul anului trecut pentru această lege.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, schimbarea din funcţie a prefecţilor și subprefecților din mai multe judeţe ale țării.
Amenzile de circulaţie ar putea creşte cu 50% începând cu prima zi a anului viitor în contextul în care Guvernul nu intenţionează să plafoneze valoarea punctului de amendă.