Tot mai multe școli din Cluj vor să introducă opționalul de educație juridică, pentru ca elevii să poată să învețe despre legile din România.
La inițiativa judecătorului clujean Cristi Danileț, în peste 20 de școli din județul Cluj va fi introdus începând de anul viitor opționalul de educație juridică.
Aproape 70 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Cluj organizează în săptămâna 15-19 aprilie, în cadrul Programului naţional „Şcoala altfel", cursuri de educaţie juridică, financiară, ecologică şi de dezvoltare personală.
Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat protocolul care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli, elevii urmând a învăţa despre Constituţie, dar şi despre funcţionarea sistemului judiciar.