monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a pierdut trei bani

Săptămâna trecută a fost, poate, cea mai bună din acest an pentru leu, cursul euro coborând la valori care se mai înregistrau la jumătatea lui ianuarie, înainte de atingerea maximului istoric de 4,7648 lei, atins în 21 ianuarie. Comparativ cu finalul lui mai, moneda unică a pierdut trei bani.

ANALIZĂ. Euro stagnează la 4,74 lei

Leul a avut o ședință liniștită, în care a cunoscut o ușoară depreciere față de euro, apreciindu-se însă față de dolar și francul elvețian. Posibilitatea modificării OUG 114 a făcut ca în piața monetară să se înregistreze o scădere a indicilor ROBOR.

ANALIZĂ. Euro a revenit către pragul de 4,63 lei

Volatilitatea raportului euro/leu a fost redusă iar cursul a revenit pe scădere, la fel ca și cel al francului elvețian în timp ce dolarul a revenit peste pragul de 4 lei.

ANALIZĂ. A treia zi de scădere a euro

Dacă tendinţa regională s-a conturat a fi una de depreciere, leul s-a menținut și ieri pe o pantă ascendentă, fiind a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro.

Alegerile prezidențiale din Franța au depreciat leul

Incertitudinile care planau asupra rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța au dus la creșterea aversiunii față de risc, implicit la deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Deprecierea euro opreşte dolarul să atingă un nou maxim

Scăderea aversiunii faţă de risc pe pieţele americane a permis monedelor din regiune să se aprecieze faţă de un euro care suferă de pe urma nivelului scăzut al dobânzilor din zonă şi de programul de relaxare cantitativă al bce.

Depreciere în linie a principalelor valute

În ultimele zile se observă o creștere a aversiunii față de risc, cauzată de ultima decizie de politică monetară a BCE, care nu a anunțat noi măsuri de relaxare cantitativă, nemulțumind investitorii care s-au obișnuit cu “banii ieftini”.