Pădurea de lângă vestita Cruce a Iancului a dispărut sub drujbe, iar locul arată dezolant.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj organizează, ca în fiecare an, în luna iulie, Sărbătoarea Populară de la Crucea Iancului. Anul acesta evenimentul ce va avea loc duminică, 10 iulie, începând cu ora 10.00, la Mărişel – Fântânele.
Moţii s-au adunat în acest week-end pe platoul Mărişel Fântânele pentru a-l sărăbători pe Avram Iancu. Câteva mii de persoane au participat la sărbătoarea de la Crucea Iancului care se organizează în fiecare început lună iulie în amintirea Bătăliei de la Fântânele, din 5-6 iulie 1849.
Pe raza comunei Mărișel, pe DJ 107P, drum aflat în administrarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului Cluj, au demarat lucrările de așternere a primului strat de asfalt.