Mulți români apelează la credite bancare pentru cheltuieili mai mari, cum ar fi un leasing auto sau un credit ipotecar, dar și pentru cheltuielile mai mici sau neprevăzute, însă o bună parte din solicitări sunt respinse.
Indicele ROBOR cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut astăzi la 1,25%, faţă de nivelul de 1,14% înregistrat marţi.
A treia săptămână din ianuarie se anunță a fi una foarte agitată pentru leu, datorită factorilor externi.
Clujenii au restanţe la bănci de 1,5 miliarde de lei. Paradoxal, în România pare să fie mai bine uneori să fii rău platnic şi să ajungi pe mâna recuperatorilor de credite decât să-ţi plăteşti ratele la timp.
Creditele de consum acordate de Instituţiile Financiar Nebancare au crescut cu peste 20% în primul semestru al anului.
Un număr de 18 persoane au fost trimise în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie din Cluj, după ce au obţinut aproape 100 de credite, în mod ilegal, de la două unităţi bancare, fiind astfel creat un prejudiciu de peste două milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al DNA.
Experienţa crizei îi face pe oamenii de afaceri să se gândească de 10 ori înainte de a-şi asuma un angajament.
Pe lista serviciilor vizate se numără şi cele bancare, făcând astfel posibilă denunţarea contractelor de credit.