La două zile de la închiderea urnelor, numele câștigătorului alegerilor din SUA încă se lasă așteptat, în contextul în care situația este incertă în patru state-cheie, unde numărătoarea continuă.
Candidatul democrat la președinția SUA, Joe Biden, și-a exprimat încrederea că, odată numărate toate voturile, va fi declarat câștigătorul cursei pentru Casa Albă.
Un angajat al Direcției de Asistență Socială din Primăria Cluj-Napoca a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
Ceremonia formală de instalare a preşedintelui şi vicepreşedintelui Statelor Unite a avut loc la sediul Congresului american. Donald Trump a depus jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi a ţinut primul discurs.
Leul a avut ieri o evoluție calmă față de euro și francul elvețian, dolarul american înregistrând, însă, o scădere de peste 3,33 bani.
Procesul electoral american - unic în lume - este fascinant prin particularitățile lui, care au dat naștere, de-a lungul vremii, unor situații inedite. Iată câteva date, cifre și curiozități.
Casa Albă a condamnat duminică decapitarea celor 21 de egipteni, răpiţi în Libia, de către gruparea Statul Islamic (SI) ca "demnă de dispreţ şi laşă" şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi Guvernului egiptea, relatează Los Angeles Ttimes în pagina electronică.
Julia Pierson, directoarea Secret Service, serviciul de elită însărcinat cu protecţia preşedintelui Statelor Unite, a demisionat, miercuri, din cauza scandalurilor legate de securitatea la Casa Albă.