Diana Șosoacă, senatoarea AUR, a avut o discuție dură cu Mihai Gâdea în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” și a părăsit platoul celor de la Antena 3.
Trăim și suntem o societate imatură, nesigură, temătoare, eterogenă, superficială, vulnerabilă. Un tip de alcătuire socială nedesăvârșită, pasivă în fond, reactivă în formă, capabilă să „băltească” vreme-ndelungată cu/în probleme profunde și grave și să se „aprindă”, pe loc, la impresii și zgomote. Asta e concluzia mea după o săptămână întreagă de „bocete și vaiete” pentru „asasinarea libertății” (pe de-o parte), de „zbierete și „răgete” pentru „abuz împotriva legii” (pe de alta).
Grupul pentru Dialog Social, Freedom House Romania, Expert Forum și Centrul Român de Politici Europene au denunțat pozițiile adoptate de unii politicieni în scandalul care a izbucnit după ce Fiscul a dat termen de cinci zile televiziunilor din grupul Intact să evacueze clădirile în care își desfășoară activitatea.
Preşedintele României Klaus Iohannis a dat din nou declarații cu privire la intervenţia ANAF de la sediul trustului Intact.
O poză de pe o clădire din faţa Parlamentului de pe un webcam arată de fapt câte persoane a reuşit Antena 3 să strângă la protest.
O jurnalistă de la B1 TV a fost agresată de unii participanți la mitingul organizat de Antena 3 în jurul Palatul Cotroceni.
Monica Macovei a anunţat că a dat în judecată postul de ştiri Antena 3, dar şi câţiva jurnalişti în particular.
Într-un articol publicat de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul personal, acesta explică de ce dosarul ICITID-ADS-Voiculescu este unul dintre motivele pentru care Dan Voiculescu, prin postul de televiziune pe care îl controlează, Antena 3, „bagă cărbuni anti-Basescu în gura lui Gâdea”.