monitorulcj.ro Menu

E OFICIAL! UE îşi închide frontierele timp de 30 de zile!

Statele membre ale Uniunii Europene au decis marţi în unanimitate să interzică timp de 30 de zile intrarea în UE a persoanelor care nu sunt cetăţeni ai blocului comunitar, a anunţat cancelarul german Angela Merkel, transmite AFP.

Război și Pace în Ucraina: se va materializa armistițiul de la Minsk?

După 17 ore de negocieri epuizante, liderii întruniți în cadrul negocierilor de la Minsk pentru ameliorarea crizei din Ucraina au ajuns la un acord politic. Acesta prevede o serie de puncte, printre care încetarea focului și retragerea armamentului greu de pe linia frontului.