Ştiri din Transilvania
Vreme schimbătoare la final de săptămână, în Cluj. Maximele nu depășesc 25 de grade
Temperaturile se mențin sub pragul de 25 de grade Celsius în acest weekend, la Cluj, fiind așteptate ploi.
Până vineri la ora 10, în județul Cluj este activ un avertisment cod galben de furtuni, fiind preconizate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...40 l/mp.
Cerul va fi acoperit de nori în cea mai mare parte a zilei, iar după orele amiezii, sunt șanse să plouă. Temperaturile nu vor depăși astăzi 23 de grade Celsius, iar vântul va sufla cu o viteză de până a 17 km/h.
Nici sâmbătă nu scăpăm de ploi. Meteorologii anunță averse de ploaie şi furtuni mai ales la orele dimineții, cu rafale de vânt ce ajung până la 18 km/h. Temperaturile se vor menține între valorile 13 – 23 de grade Celsius.
Duminică, temperaturile încep să crească din nou, maximele ajungând până la 25 de grade Celsius. Va ploua sporadic mai ales la orele prânzului, iar cerul va fi parțial acoperit de nori.
CITEȘTE ȘI
ATENȚIE! COD GALBEN de inundații pe râurile din Cluj, până sâmbătă la miezul nopții