monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Pădurea Hoia Baciu: adevăr sau basme? Curiozități despre pădurea Horea Baciu

Pădurea Hoia Baciu este una dintre cele mai înfricoșătoare locuri din lume, fiind comparată cu locuri precum Triunghiul Bermudelor. Care sunt cele mai interesante curiozități despre acest loc?

Pădurea Hoia Baciu: adevăr sau basme? Curiozități despre pădurea Horea Baciu

 

 


Pădurea Hoia Baciu este considerată una dintre cele mai înfricoșătoare din lume, potrivit fenomenelor paranormale petrecute acolo, dar și conform presei din America și Marea Britanie. Locul este cunoscut pentru fenomenele paranormale precum OZN-uri, apariții de fantome și înfățișarea în sine a pădurii, bizară și stranie.

Pădurea se găsește la marginea orașului Cluj-Napoca și este întinsă pe o suprafață de aproximativ 300 de hectare.


 

Pădurea Hoia Baciu. Originea numelui pădurii

Numele pădurii datează de la o întâmplare, care se preconizează că ar fi adevărată. Un păstor a povestit despre faptul că i-a dispărut turma, care era mare, de 200 de oi la puțin timp după ce a intrat în pădure.

O altă întâmplare stranie, ce a captat de data aceasta atenția presei internaționale, este atunci când Emil Barnea, un fost tehnician militar, a fotografiat un așa zis OZN, care plutea peste Poiana Rotundă, cel mai misterios loc din pădure.


Până în ziua de azi nu se știe dacă e adevărat sau nu ce a povestit omul. Acesta nu avea nimic de câștigat din relatarea faptelor, ba din contră, doar de pierdut. Comuniștii, fiind atunci la putere, imediat după ce au auzit afirmațiile militarului, l-au scos din funcție și l-au acuzat de nebunie și sabotaj.

Pădurea Hoia Baciu. Surprinderea unor fenomene paranormale

Există și alte activități paranormale, dar care de această dată sunt concentrate într-o singură parte a pădurii unde toată vegetația a murit.


În jurul anilor 60 un biolog pe nume Alexandru Sift, a surprins și el ceea ce credea a fi un OZN. Ulterior, chimistul Adrian Pătruț a publicat mai multe materiale despre apariția unor fenomene paranormale în pădure cu legături cu „proiectări subconștiente ale unor energii psihice”.

Din acel moment zvonurile despre fenomenele stranii din pădure s-au înmulțit ajungând astfel un principal interes pentru publicul larg.


De atunci, s-au propagat mai multe mituri despre evenimente asociate pădurii, cum ar fi cel că o fată ar fi dispărut în pădure și ar fi reapărut cinci ani mai târziu în aceeași locație fără să-și amintească nimic din perioada respectivă. Un al mit spune că ar exista anomalii geomagnetice în zona pădurii, care sunt responsabile pentru descărcarea bruscă a aparatelor electronice și pentru diverse efecte psihologice negative pe care le-ar suferi persoanele care străbat pădurea. Cu toate astea, nu există vreo dovadă că vreunul din miturile care circulă despre pădure ar avea vreo bază reală.

Pădurea Hoia Baciu. Fenomene inexplicabile, chiar și științific

Un alt factor ieșit din comun legat de pădure este reprezentat de zonele întunecate unde apar diverse fascicule de lumină. Biologul a încercat să înțeleagă și să explice fenomenul, însă fără succes, a menționat că știința nu-l poate explica. Acest lucru este foarte interesant deoarece mai mulți oameni de știință nu au putut aduce dovezi pentru a explica într-un mod sau altul fenomenele diverse. Interesantă este și forma ciudată a copacilor din pădure, despre care oamenii locului susțin că sufletele celor ce și-au pierdut viața în pădure s-au preschimbat în copaci.

Pădurea Hoia Baciu. Cum era mai demult și cum este în zilele noastre?

În trecut, pădurea Hoia-Baciu era frecventată ca loc de picnic și era gazda festivalurilor, mai ales a celor organizate cu ocazia zilelor de 1 mai sau 23 august. În zilele noastre, în pădure se organizează din când în când evenimente o idee mai neconvenționle, la care clujenii și turiștii pot participa pentru a descoperi locul, alt mod de a face asta fiind și prin intermediul tururilor pe timp de noapte sau zi, sub îndrumarea echipei Hoia-Baciu Project.

Acest loc pe lângă faptul că sfidează investigațiile oamenilor de știință, strânge în mod constant presupuse vrăjitoare din toată țara, dar și șamanii care fac tot posibilul să curețe pădurea de răul sălbatic ce domină zona.