Ştiri din Transilvania
Florii 2021. Tradiții și superstiții de Duminica Floriilor
Florii 2021. Află ce obiceiuri au oamenii în Duminica Floriilor, dar și ce nu este indicat să faci în această zi.
Florii 2021. Creștin-ortodocșii sărbătoresc Floriile cu o săptămână înainte de Paște. În România există o mulțime de obiceiuri și superstiții cu ocazia acestei sărbători, deoarece este una dintre cele mai însemnate pentru creștini. Floriile 2021 sunt celebrate pe 25 aprilie.
Duminica Floriilor 2021. Ce trebuie să știi despre această sărbătoare?
Numele sărbătorii este cunoscut și ca Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor Patimilor Domnului. Începând cu seara de Florii, în toate bisericile din țară se organizează slujbe speciale, numite denii.
O altă denumire a Floriilor este și „Nunta urzicilor”. În perioada aceasta înfloresc urzicile, nefiind însă comestibile, semnificând şi apropierea sfârşitului postului Paştelui 2021.
Duminica Floriilor are ca însemnătate intrarea Domnului în Ierusalim, pe un măgar, așteptat de oameni cu flori, ramuri de măslin, de finic și multe aclamații.
Potrivit unei legende, salcia s-ar fi transformat în punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o la continuarea drumului. Drept mulţumire, Fecioara Maria a sfințit planta. În zilele noastre, creştinii strâng crenguţe de salcie, pe care le duc, spre a fi sfințite, la biserică. Deseori acestea sunt așezate lângă icoane, pentru protecția și sănătatea celor din casă.
Se mai obișnuiește punerea acestor crenguțe la pomii fructiferi şi la vie, ca să dea mai mult rod, sau la stupi, pentru protecția albinelor. Pentru creșterea cât mai frumoasă și înaltă a cânepei, se rup crenguțe cât mai lungi.
Florii 2021. Tradiții și superstiții
De Florii e dezlegare la pește, fapt pentru care acesta nu ar trebui să lipsească de pe masa de sărbătoare.
Nu este recomandat să te speli pe cap, deoarece ar putea fi rezultatul unei albiri premature. Dacă este neapărat, te poți spăla, dar numai cu apă sfințită.
Conform tradiției, aceluia care se împărtăşeşte de Florii i se poate împlini orice dorinţă îşi va pune în gând, atunci când se apropie de preot.
Fetele care vor să-şi întâlnească sufletul-pereche sunt sfătuite să fiarbă busuioc în apă la miezul nopţii şi să se spele pe cap cu acea apă, apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsărit.
Nume de Florii 2021
Sărbătoarea Floriilor, ziua numelui pentru toţi cei botezaţi după flori, are rădăcini adânci în istorie. Pe vremea romanilor, era dedicată Zeiţei Flora.
În preajma Floriilor, se sărbătoresc nume de flori sau care seamănă cu numele sărbătorii. Dacă în cazul bărbaților, cel mai sărbătorit nume de Florii este Florin, în cazul femeilor, printre cele mai sărbătorite nume se află Viorica și Florentina. Printre nume de femei se mai numără și Dalia, Delia, Camelia, Anemona și multe altele.