Ştiri din Transilvania
O localitate din Cluj a depășit incidența de 11 cazuri la mie. Ce restricții se impun în cea mai „infectată” zonă din județ?
O localitate din județul Cluj a ajuns la incidența de 11,30 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori. Restricții dure se aplică atât în weekend, cât și în timpul săptămânii.
Localitatea Pălatca a devenit cea mai mare „problemă” a județului Cluj, având în vedere situația epidemiologică. Acolo există peste 11 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori.
Deși incidența este una imensă, iar în urmă cu câteva zile era chiar de 14 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori, nu se impun „restricții speciale” sau carantinare.
Precum se întâmplă și în alte localități care depășesc rata incidenței de 7,5 cazuri la o mie de locuitori, în Pălatca magazinele și alți operatori economici se vor închide la ora 18:00 în fiecare zi din săptămână, iar locuitorii vor putea circula noaptea pe străzi doar până la ora 20:00.
Terasele barurilor vor fi și ele închise după ora 18:00. Totodată, masca rămâne obligatorie atât în spații deschise, cât și în spații închise.â
Localitatea Pălatca se situează, totodată, în scenariul roșu. Astfel, și acele măsuri se vor aplica.
Restricții în scenariul roșu
-activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
-activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
-prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite
-nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
-activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
Incidența în fiecare localitate din județul Cluj: vezi cum stau toate localitățile din județ
CITEȘTE ȘI:
Petiția pentru anularea „orei de intrat în casă sau magazin” și „restricțiilor absurde” se apropie de 100.000 semnături