monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Rețete de sărbători 2021. Rețetă ciorbă de miel ca la mama acasă

Rețete de sărbători 2021. Află cum să prepari ciorba de miel ca la mama acasă, pentru sărbătorile de anul acesta, în special pentru Paște 2021.

Rețete de sărbători 2021. Rețetă ciorbă de miel ca la mama acasă

 

 


Rețete de sărbători 2021. Orice gospodină știe că de pe masa de Paște nu trebuie să lipsească ciorba de miel. Cea mai bună ciorbă de miel se prepară din legume proaspete, dar e important să știi care sunt bucățile de la miel care se potrivesc la ciorbă și care îi vor da un gust delicios și deosebit.

 


Rețetă ciorbă de miel ca la mama acasă- Ingrediente

Pentru o ciorbă de miel ca la mama acasă ai nevoie de:

600 grame carne de miel cu os (gât, coaste, piept)


măruntaie de miel (ficat, rinichi, inimă)

1 legătură de ceapă verde


100 grame morcovi

100 grame păstârnac și pătrunjel rădăcină


1 țelină

50 grame unt

500 ml borș

200 ml smântână

1 gălbenuș de ou

pătrunjel verde și leuștean verde, după gust

Rețetă ciorbă de miel ca la mama acasă -Mod de preparare

Carnea se spală, se taie bucăți și se pune la fiert în apa cu sare. După ce se strânge bine spuma, se adaugă ceapa verde tăiată mărunt, apoi se acoperă cu capac și se lasă să fiarbă.

Rădăcinoasele se taie cubulețe, se călesc puțin în unt și se adaugă în cratiță cu carne. Se lasă totul la fiert, până când carnea se înmoaie.

Carnea și măruntaiele se scot din ciorbă, se scoate carnea de pe os, măruntaiele se taie cubulețe și apoi se pun la loc în ciorbă.

Se adaugă borșul, se lasă să dea în clocot și se drege cu gălbenuș și smântână. Când e gata se presară deasupra pătrunjel și leuștean verde.

Poftă bună și sărbători fericite!