Ştiri din Transilvania
Nuntă cu 350 de invitați, oprită de polițiști. Socrul mare e chiar un fost șef al Poliției
Polițiștii „au spart” o nuntă cu 350 de participanți, desfășurată în plină pandemie de coronavirus.
Poliţiştii orădeni oprit petrecerea de nuntă a lui Eugen Boc jr., fiului fostul adjunct al şefului Poliţiei Bihor, comisarul şef Eugen Boc.
Nunta fiului fostului adjunct al Poliţiei Bihor, comisarul şef Eugen Boc, în prezent pensionar, a început sâmbătă, la ora 17.00, la sala de evenimente Opera Events, din Oradea. Echipajele de control, din care făceau parte poliţişti, reprezentanţi ai ITM, DSP, ANSVSA, pompieri şi jandarmi, au ajuns la sala de evenimente seara, în jurul orei 21.00, când petrecerea era în toi, solicitându-i lista cu invitaţi organizatorului, chiar fostul lor şef, scrie Adevărul.
Eugen Boc a pretins, însă, că nu are lista completă, arătând una sumară, pe care erau înscrise cu mult mai puţine persoane decât numărul celor prezenţi, acuzând „răzbunare”, întrebându-i pe oamenii legii dacă ştiu cine este el şi ameninţând cu reclamaţii pentru abuz.
Evenimentul a fost oprit de echipajul de control, poliţiştii legitimându-i la plecare pe toţi cei aflaţi în incintă, în final numărul participanţilor fiind de peste 350, deci cu 200 mai mult decât cel permis (100 în aer liber şi 50 în spaţii închise).
Dosar penal şi amendă
În final, evenimentul s-a terminat cu amendă şi dosar penal, după cum au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor. Potrivit unui comunicat transmis, duminică după-amiaza, poliţiştii s-au şi sesizat din oficiu, deschizând un dosar penal în caz, deocamdată in rem, pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
„Sâmbătă, începând cu ora 20.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au organizat o acţiune pe raza municipiului Oradea, în cadrul activităţilor de verificare a modului de respectare de către administratorii sălilor de evenimente a interdicţiilor specifice în contextul COVID 19”; se precizează în comunicat, arătându-se că în acţiune au fost angrenaţi, alături de poliţiştii orădeni şi pompieri militari, poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai DSP Bihor, ITM Bihor şi ai ANSVSA Bihor.
Potrivit documentului, în jurul orei 21.00, poliţiştii s-au autosezizat că la un local de evenimente din municipiul Oradea se desfăşura un eveniment privat (nuntă) la care nu erau respectate prevederile legale privind numărul total de participanţi (50 de persoane în interior/100 pe terasă), constatându-se prezenţa, la respectivul eveniment, a peste 300 de persoane.
„Participanţii la eveniment au fost legitimaţi, iar evenimentul a fost oprit la intervenţia poliţiştilor”, se arată în comunicat.
De asemenea, poliţiştii orădeni au întocmit dosar penal în cauză şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, iar administratorul societăţii respective a fost sancţionat cu amendă în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii / restricţii.
CITEȘTE ȘI
Nunta in plina pandemie. Au facut chef in casa, pe ascuns, ca sa nu fie amendati de politisti