Ştiri din Transilvania
Cât costă să mergi la cabană de Revelion? Prețuri EXAGERATE în stațiunile de la munte
Se apropie sezonul sărbătorilor de iarnă, iar stațiunile din județul Cluj au început deja să posteze oferte pentru perioada de Crăciun și Revelion. Care sunt prețurile cabanelor din stațiunile clujene?
Se apropie perioada sărbătorilor, iar turiștii încep să își caute cabana și stațiunea ideală pentru a sărbătorii trecerea dintre ani alături de cei dragi. Anul trecut, peste 170.000 de turiști români au ajuns de Revelion în stațiunile din țară și au cheltuit peste 44 de milioane de euro, conform datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
În județul Cluj, cele mai căutate stațiuni în perioada sărbătorilor sunt: Mărișel, Beliș, Băișoara, Vlaha, Măguri-Răcătău sau Valea Drăganului. Ofertele pentru Crăciun și Revelion au început să circule pe site-urile de booking, însă prețurile sunt mari pentru condițiile care sunt oferite de cabane, de cele mai multe ori.
Cât costă un sejur de 4 nopți de Sărbători?
Băișoara este o staţiune ideală pentru pasionaţii de schi sau de plimbări prin natură. Staţiunea se află la 60 de km de Cluj-Napoca, și este situată la poalele de est ale Muntelui Mare din Munţii Apuseni. Turiștii aleg această stațiune pentru peisajele frumoase, dar și pentru pârtiile de schi. Prețurile cabanelor în perioada de Revelion sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru un sejur de 4 nopți. Majoritatea cabanelor se închiriază „la cheie”, capacitatea maximă fiind între 12 și 18 persoane. În funcție de locurile disponibile în cabană, prețul crește sau scade.
Comuna Beliș se află la aproximativ 77 km vest de Cluj-Napoca și circa 27 km sud de Huedin, situata la poalele masivului Vlădeasa din Muntii Apuseni. Oamenii aleg această zonă pentru obiectivele turistice precum Bradul lui Horea din Pădurea Scorușet, Cetățile Rădesei, lacul și stațiunea Beliș-Fântânele, Cascada Vălul Miresei de la Răchițele, Cheile Galbenei și Izbucul Galbenei. Nici numeroasele peșteri nu sunt de omis – Peștera Piatra Ponorului, Peștera Ghețarul Scărișoara, Peștera Urșilor, Peștera Humpleului și Peștera Zmeilor.
Prețurile pentru un sejur de 4 nopți în perioada sărbătorilor încep de la 2.550 de lei și ajung chiar și la 7.000 de lei. Și în această stațiune, cabanele se închiriază la cheie, capacitatea maximă fiind între 8 și 11 locuri.
De ce vor românii să petreacă Revelionul la cabană?
Mulți tineri aleg să își petreacă sărbătorile la o cabană sau pensiune, pentru a fi cu cât mai multe persoane. Tinerii sunt conștienți de prețurile exagerate din acea perioadă, însă de cele mai multe ori ajung să plătească pentru a se bucura de sărbători.
„În principiu, ai un loc unde poți să-ți aduni toți prietenii fără să te stresezi în legătură cu vecinii dacă stai la bloc. Spațiul e mai mare la o cabană iar pe fond de pandemie nu cred ca m-ar interesa să merg la un eveniment public organizat, deoarece sunt destul de mulți oameni în jur”, a declarat Răzvan, pentru Monitorul de Cluj.
Multe persoane aleg să se retragă la o cabană și din cauza aglomerării din acea perioadă. Denis consideră că e mult mai sigur să meargă la o cabană în contextul pandemiei.
„De restaurante și cluburi m-am plictisit. În plus contează compania nu locația, adică te simți mai bine cu 10-15 persoane decât într-o aglomerație de 200-300 dintr-un club/restaurant. Prețurile mi se par puțin mai mari decât în anii precedenți deși va fi greu de spus ce ne rezervă viitorul cu pandemia asta provocată de COVID-19”, a afirmat Denis, pentru Monitorul de Cluj.
Există însă și persoane care aleg pe ultima sută de metri varianta de a petrece sărbătorile la o cabană între munți. Patricia susține faptul că prețurile sunt cam mari, dar cel mai probabil va merge la o cabană deoarece nu are o altă variantă.
„Nu știam exact ce să fac de revelion și prietenii au spus să mergem la cabană. Până acum mergeam la cineva acasă sau mergeam la un restaurant, dar acum nu am fost siguri dacă o să se țină petreceri la restaurante. La cabană cred că e mai ușor și te poți distra fără să îți faci griji că sună vecinii la poliție. Prețurile sunt destul de mari, nu știu cum au fost anii trecuți. Una dintre cele mai ieftine cabane a fost la 6.000 de lei, cu o capacitate maximă de 14 persoane, pe două zile; asta ar veni aproape 500 lei/persoană. Unii prieteni spun că e ok, alții că e prea mult, deci nu știu momentan ce să zic în legătură cu prețul”, a spus Patricia.
CITEȘTE ȘI:
Locomotivă de epocă din județul Cluj, protagonista filmului „Ocolul Pământului în 80 de zile”