monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Dulceață din flori de soc: cum să faci o dulceață inedită, pe placul tuturor

Pentru cei care s-au săturat de rețetele clasice de dulceață, dulceața din flori de soc este una inedită și ușor de preparat.

Dulceață din flori de soc: cum să faci o dulceață inedită, pe placul tuturor

Majoritatea românilor folosesc florile de soc pentru a face socată sau chiar sirop de soc. Există însă posibilitatea de a face o dulceață gustoasă, pe placul tuturor cu aceste flori aromate.

De ce ingrediente avem nevoie pentru dulceață din flori de soc

1 litru de apă


1 kilogram de zahăr

500-600 de frame de flori de soc (cântărite fără codițe)


2 lămâi

Cum se prepară dulceața din flori de soc

Pentru început, trebuie culese cu grijă florile de soc. Socul crește de foarte multe ori pe marginea drumului, dar ar trebui evitat să fie cules de acolo, deoarece florile de soc sunt pline de praf și toxice pe care le emit țevile de eșapament. Mai bine căutăm soc în zone mai retrase, mai puțin circulate, în apropierea apelor curgătoare.


După ce am cules florile de soc, urmează o treabă migăloasă, dar care, în final, când veți gusta dulceața, va merita! Florile trebuie alese de pe rămurele, iar apoi cântărite pentru a obține gramajul necesar. Dacă doriți două porții de dulceață, tot ce trebuie să faceți este să dublați cantitatea ingredientelor.

După ce florile de soc au fost curățate, se pune apa cu zahărul pe foc. Se lasă la fiert până tot zahărul se dizolvă și rămâe un sirop cu o consistență densă. După ce zahărul s-a dizolvat, se pune coaja de la una dintre lămâi în sirop și se mai lasă la fiert.


ATENȚIE! Coaja de lămâie nu trebuie să rămână în sirop! Îl va face prea amar!

Așadar, coaja de lămâie se scoate din sirop și apoi se pun florile de suc și se stoarce sucul de la ambele lămâi în compoziție.


După aceasta, se lasă la fiert aproximativ 40 de minute.

Când dulceața este gata, se pune în borcanele care au fost curățate și sterilizate în prealabil. Acestea trebuie apoi puse cu capacul în jos, acoperite și lăsa-te până a doua zi să se răcească.

CITEȘTE ȘI:

Gem de căpșune. Cea mai sănătoasă rețetă de dulceață