monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Un bărbat a încercat să violeze o tânără PE STRADĂ! Au salvat-o câțiva trecători

Un bărbat de 45 de ani din județul Arad a încercat să violeze o tânără. Din fericire, câțiva trecători au auzit strigătele disperate ale fetei și au sărit în ajutorul ei.

Un bărbat a încercat să violeze o tânără PE STRADĂ! Au salvat-o câțiva trecători

Un bărbat în vârstă de 45 ani din judeţul Arad a fost arestat preventiv la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea care îl anchetează pentru tâlhărie şi tentativă de viol. Arădeanul a încercat să violeze o tânără de 18 ani, în Oradea.

Cumplitul incident s-a produs vineri seara, în jurul orei 21.30.


Victima, o tânără în vârstă de 18 ani din Ciumeghiu, se deplasa pe terasamentul căii ferate din municipiul Oradea, când a fost atacată de bărbat, care a încercat să o dezbrace şi să o violeze. 

CITEȘTE ȘI:


HALUCINANT! Percheziție la Cluj, bărbat acuzat de VIOL și pornografie infantilă. În imagini era și fiul său MINOR, făcând sex cu un bărbat!

Bărbatul a fost întrerupt de trei trecători, care au intervenit la strigătele de ajutor ale victimei, mergând să o ajute şi sunând totodată la Poliţie. Agresorul însă a fugit, luând şi poşeta tinerei, informează ebihoreanul.

Arădeanul a fost prins de poliţişti după aproximativ 10 minute de la comiterea faptei, în imediata apropiere, pe strada Pescăruşului din Oradea.


Poliţiştii au recuperat şi geanta tinerei, iar bărbatul a fost reţinut în aceeaşi zi şi prezentat la Judecătoria Oradea, unde pe numele lui a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. 

Bărbatul este anchetat acum pentru tâlhărie şi tentativă de viol.


CITEȘTE ȘI:

Un alt oraș din Ardeal, în topul celor mai sigure destinații Europene