Ştiri din Transilvania
Accident grav în Şieu Măgheruş. Un autoturism a ars ca o torţă. Flăcările ajungeau la doi metri înălţime
Un accident rutier grav a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în localitatea Şieu Măgheruş, judeţul Bistriţa Năsăud.
Din primele informații reiese că un şofer de 22 de ani a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta, a ajuns pe contrasens, unde a intrat în plin într-un cap de pod, scrie bistriteanul.ro.
În urma impactului, șoferul, care era singur în autoturism a decedat. Potrivit martorilor, imediat după impact, autoturismul s-a aprins, arzând ca o torță minute în şir. Flăcările ajungeau la doi metri înălțime.
Polițiștii au stabilit că accidentul în care tânărul de 22 de ani din Beclean și-a pierdut viața s-a petrecut din cauza oboselii excesive. „Accidentul s-a petrecut în localitatea Șieu Măgheruș, pe DN 17. Un tânăr de 22 de ani din Beclean, care se deplasa din direcția Beclean - Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul oboselii, la volan a pierdut controlul asupra autoturismului și a lovit un podeț de beton aflat pe patrea stângă a direcției sale de mers”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.