Ştiri din Transilvania
Un poliţist din Mureş a oprit un şofer care depăşise viteza. Surpriza a venit abia când a completat procesul verbal: ce a scris la rubrica „judeţ”
Un român stabilit în Japonia a fost amendat, la începutul lunii iulie, pe un drum din judeţul Mureş. Poliţistul care l-a amendat pentru că a depăşit viteza legală cu 14 km/h nu s-a prea descurcat cu actele ardeleanului, având în vedere că acesta e cetăţean român rezident în Japonia, posesor al unui permis de conducere internaţional.
Astfel, pe respectivul proces verbal, la adresa contravenientului, poliţistul a scris ”sectorul/judeţul Japonia”, inforează voceatransilvaniei.ro
Românul a spus că a plătit amenda de 105 lei pe loc şi a observat abia ulterior acest detaliu.
”Dacă nu o plăteam, sunt curios unde trimiteau amenda, pentru că pe acest proces verbal scrie doar Japonia (…) Eu am permis de conducere japonez şi buletin japonez, pe care i le-am dat poliţistului când m-a oprit. Apoi i-am dat şi permisul de conducere internaţional şi m-a întrebat dacă e certificatul de naştere japonez. Asta chiar dacă acolo scrie în engleză international driving permit. Ştiam că o să am probleme cu actele din Japonia în România, aşa că m-am interesat la ambasadă înainte să vin în concediu şi cei de acolo mi-au spus că între ţări nu există o convenţie privind amenzile de circulaţie”, a declarat bărbatul.