Ştiri din Transilvania
20 de elevi au ajuns la spital, după ce li s-a făcut rău la şcoală
20 de copii, elevi în clasa a III-a şi a IV-a la Şcoala Generală din Negrileşti au ajuns din sala de clasă direct la spital.
După ora 12:00, în pauza dinaintea ultimului curs, câţiva copii au acuzat stări de greaţă şi de rău, informează Dejeanul.ro.
Au fost duşi la cabinetul medical aflat în apropiere, iar doctoriţa de acolo a suspectat că este posibil ca aceştia să se fi intoxicat cu monoxid de carbon de la sobă.
În scurt timp, şi alţi colegi ai lor au acuzat aceleaşi simtome, iar în urma apelului la 112, mai multe ambulanţe de la Bistriţa şi Beclean au fost trimise la şcoală.
În urma evaluărilor făcute de către medici, 14 dintre ei au fost transportaţi la Spitalul Beclean pentru investigaţii suplimentare.
Politisţii şi pompierii au sigilat sala de curs, urmând să stabilească din ce cauză s-au intoxicat elevii. Este posibil ca simtomele să fi aparut şi în urma unei intoxicaţii alimentare, având în vedere că astăzi, majoritatea şi-au mâncat cornul şi laptele primit de la şcoală.