monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

CAZ CUMPLIT la un centru pentru vârstnici. O bătrână a murit după ce a fost împinsă pe scări

O femeie în vârstă de 85 de ani şi-a pierdut viaţa, marţi, în urma unui conflict produs la căminul pentru persoane vârstnice de pe strada Aurel Vlad din Alba Iulia.

sursa foto: stirileprotv.ro

Aflată într-un cărucior cu rotile, aceasta a fost împinsă pe scări de o femeie de 70 de ani, colegă de cămin. A suferit leziuni la cap şi a decedat la spital, informează alba24.ro.

Potrivit IPJ Alba, marţi, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112 de către reprezentantul unui cămin pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, cu privire la faptul că o femeie instituţionalizată în cămin a suferit leziuni corporale.


Din primele cercetări efectuate de echipa de poliţişti deplasată la faţa locului a rezultat că în jurul orei 10.30, P.M., o femeie în vârstă de 70 de ani a împins-o pe scări pe M.A., de 85 de ani care era imobilizată într-un cărucior.

Victima a suferit leziuni la cap şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba unde a primit îngrijiri medicale şi unde a decedat.


Poliţiştii din Alba Iulia continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment precum şi în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor responsabile de producerea lui.

Congregaţia „Sf. Iosif” funcţionează în Alba Iulia de 18 ani. În vară, centrele au fost subiectul unor controale repetate ale autorităţilor judeţene, în urma cărora au fost date sancţiuni. Un număr de 73 de bătrâni din diferite colţuri ale ţării trăiesc în cele trei centre în condiţii mizere.