Ştiri din Transilvania
Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, sub control judiciar
Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, urmărit penal în legătură cu instrumentarea dosarului lui Berbeceanu, se află, din 5 mai, sub control judiciar, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Mureşan Ioan, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de: abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, represiune nedreaptă şi fals intelectual. Măsura a fost dispusă pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 5 mai 2014, până la finalizarea urmăririi penale în cauză", se arată într-un comunicat remis miercuri seară.
Potrivit DNA, în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, la sfârşitul lunii aprilie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, Ioan Mureşan i-a prezentat unui martor audiat în aceeaşi cauză penală o declaraţie a unei alte persoane, pe care o obţinuse de la apărătorii săi. Cu aceeaşi ocazie, Mureşan i-a precizat că acesta îşi schimbase declaraţia şi în cuprinsul ei făcea diferite referiri la persoana martorului.
DNA a informat, marţi, că măsura controlului judiciar a fost dispusă şi în cazul lui Nicolaie Cean - fost procuror DIICOT, în prezent procuror al Parchetului Tribunalului Alba, urmărit penal în acelaşi dosar.