monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj și-a aflat posibilul adversar din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

CFR Cluj și-a aflat posibilul adversar din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, dacă va trece de Lincoln Red Imps (Gibraltar).

CFR Cluj și-a aflat posibilul adversar din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

 

 


CFR Cluj o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Slovan Bratislava (Slovacia) şi Young Boys Berna (Elveţia), în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, conform tragerii la sorţi efectuate luni, la Nyon, dacă va trece de Lincoln Red Imps (Gibraltar).

 


Campioana României va juca marţi 20 iulie, în deplasare, cu Lincoln Red Imps FC, în prima manşă din turul secund preliminar (19:00), manşa a doua urmând să aibă loc la Cluj-Napoca pe 28 iulie.

Meciurile din turul al treilea preliminar vor avea loc pe 3/4 august, CFR fiind gazdă în prima manşă, respectiv 10 august.


CFR şi Young Boys au făcut parte din aceeaşi grupă în sezonul trecut al Europa League, rezultatul de la Cluj-Napoca fiind egal (1-1), iar în Elveţia s-a impus dramatic Young Boys cu 2-1, calificându-se astfel în şaisprezecimile de finală.

Programul partidelor din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

Dinamo Zagreb (Croaţia)/Omonia Nicosia (Cipru) - Legia Varşovia (Polonia)/Flora Tallinn (Estonia)
Lincoln Red Imps (Gibraltar)/CFR Cluj (România) - Slovan Bratislava (Slovacia)/Young Boys Berna (Elveţia)
Olympiakos Pireu (Grecia)/Neftci Baku (Azerbaidjan) - Mura (Slovenia)/Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria)
Kairat Almatîi (Kazahstan)/Steaua Roşie Belgrad (Serbia) - Alaşkert (Armenia)/Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova)
Malmo FF (Suedia)/HJK Helsinki (Finlanda) - Glasgow Rangers (Scoţia)
Ferencvaros Budapesta (Ungaria)/Zalgiris Vilnius (Lituania) - SK Slavia Praga (Cehia)
PSV Eindhoven (Olanda)/Galatasaray (Turcia) - Celtic Glasgow (Scoţia)/Midtjylland (Danemarca)
Spartak Moscova (Rusia) - Benfica Lisabona (Portugalia)
Genk (Belgia) - Şahtior Doneţk (Ucraina)
Monaco (Franţa) - Rapid Viena (Austria)/Sparta Praga (Cehia)


CITEȘTE ȘI:

Transferurile continuă la CFR Cluj. După Alibec, Șumudică îl vrea pe Budescu în Gruia

 


Reacția antrenorului echipei din Gibraltar înaintea duelului cu CFR Cluj: „Giganții din România!”