monitorulcj.ro Menu
Sport

Final de drum pentru Edi Iordănescu la CFR Cluj? Un fost antrenor de la FCSB are șanse mari să vină în Gruia

Aventura lui Edi Iordănescu la CFR Cluj pare că s-a încheiat după titlul cu numărul 7 din istoria clubului.

Final de drum pentru Edi Iordănescu la CFR Cluj? Antrenorul campioanei este ca și plecat de la formația din Gruia

 

 


Edi Iordănescu s-a bucurat marți seară de primul titlu de campion cucerit în cariera de antrenor și este decis să plece de la CFR Cluj în acest moment. Conform presei naționale, tehnicianul clujenilor este nemulțumit de restanțele financiare care există la club, dar și câteva jocuri de culise din cadrul clubului. O variantă surprinzătoare este Costel Gâlcă pentru postul ocupat de Iordănescu. Antrenorul care a câștigat trei trofee cu FCSB într-un singur sezon s-a despărțit de Velje și are șanse mari să ajungă în Gruia.
 

Iordănescu Jr. și-ar fi anunțat fotbaliștii că pleacă din Gruia imediat după victoria cu 2-0 obținută în fața celor de la FCSB. De altfel, viitorul lui Edi a fost discutat intens în ultimele săptămâni de oficialii clubului și mass-media.


Pleacă Iordănescu de la CFR Cluj? Petrescu și Mutu au fost pe listă

Plecarea lui Edi Iordănescu de la CFR Cluj crează multe probleme înainte de sezonul european. Trupa din Gruia nu are prea mult timp la dispoziție pentru a se pregăti de stagiunea 2021/2022 și trebuie să se miște rapid. Adrian Mutu și Dan Petrescu au fost primele două variante pe care conducerea le-a avut pe masă.

Adi Mutu este ca și acontat de FC U Craiova 1948, echipa nou promovată, în timp ce Dan Petrescu este liber de contract.


Problemele cu banii, marea nemulțumire a lui Iordănescu

Edi Iordănescu este cunoscut în lumea fotbalului ca un timp care discută mult cu jucătorii și are o relație psihologică excelentă cu întreg lotul. Totuși, antrenorul campioanei nu poate trece ușor peste probleme cu banii și nu ar fi dispus să continue în acest fel.

La CFR Cluj se zvonește că ar fi întârzieri importante la plata salariilor, dar acest lucru nu ar fi neapart o noutate. Un alt lucru care îl sperie pe Iordănescu este numărul mare de jucători care se află la final de contract și care ar putea să plece de la CFR Cluj.