monitorulcj.ro Menu
Sport

Fanii lui „U” se implică în scandalul dintre conducere și legende: „Indiferent dacă te cheamă Goga sau Boc ai respect pentru U”

Universitatea Cluj stă pe un butoi de pulbere după ce actuala conducere s-a plâns că legendele clubului vor să destabilizeze echipa.

Fanii lui „U” se implică în scandalul dintre conducere și legende

 

 


Daniel Stanciu, team-managerul lui „U” Cluj, a făcut o serie de acuzații grave în direcția lui Tavi Abrudan, Dorin Goga, Andrei Cordoș sau George Florescu. Foștii jucători sunt acuzați că vor să preia clubul în mijlocul sezonului, deși Universitatea Cluj are în continuare șanse bune să promoveze.

 


„După mai bine de un an și jumătate mă tot întreb dacă cei care susțin și sunt așa mari U-iști își doresc cu adevărat ca această echipă să promoveze. Sunt chiar unii oameni care fac parte din membrii fondatori care încearcă să pună piedici, oameni care erau pregătiți să vină cu planuri senzaționale, care nu înțeleg nimic din fenomen, dar așteptau să se împiedice echipa. Sunt lucruri care ne-au făcut în ultimele săptămâni să luăm o decizie radicală, împreună cu antrenor Costel Enache și efectiv am izolat echipa. Am izolat echipa de tot ce se întâmplă «afară». Sunt lucruri care apasă și toată lumea trebuie să înțeleagă că dacă vrei să faci performanță ai nevoie de sprijinul tuturor, de o strategie comună, în care să creadă toată lumea. ”, a declarat Stanciu.

Legendele lui „U” s-au întâlnit cu Radu Constantea

Actualul team manager este decis să rămână până la vară la Universitatea Cluj, deși presiuniea este una uriașă în jurul său. Fostele legende de la Universitatea Cluj au avut o întâlnire cu Radu Constantea și i-au transmis că vor să facă parte din cadrul clubului.


„E ușor să stai afară, să-ți dai cu părerea, fără să te implici. Acest club merită să fie în Liga 1, prin nume, prin brand, prin tot ce oferă. Are capacitatea de a face performanță. E nevoie de oameni care să gândească pentru binele acestui club și nu într-un bine personal. Sunt hotărât să nu mai continui la Universitatea Cluj, dar nu pot să renunț pentru că mi-am pus cuvânt și onoarea față de niște oameni. Trebuie să mă duc până la capăt. În orice situație plec. Sper să rămân până la final. Sunt mulți oameni «de bine» care au făcut și fac foarte mult rău acestei echipe”, a spus, la Look Sport+, Daniel Stanciu despre situația de la ”U” Cluj.

Fanii lui „U” vor liniște în jurul echipei

Peluza Șepcile Roșii a transmis un mesaj clar pentru toți cei care au creat tensiune la Universitatea Cluj. Fanii s-au prezentat la ultimul antrenament al echipei și au transmis un mesaj ferm: „Nimeni nu e mai presus ca U”.


De altfel, liderii peluzei au postat și un mesaj pe rețelele de solicitare prin care le cer fostelor legende să stea departe de echipă și să lase actualul proiect până la finalul sezonului.

„În istoria lui, mai ales cea recentă, U a fost moneda de schimb pentru orgoliile și interesele personale a multora. Cel mai dureros este că cei implicați în aceste intrigi și acțiuni dăunătoare Universității, au fost oameni/sportivi care au reprezentat simbolul, <<mari U-iști>>, care au transformat <<bunele intenții>> declarate, în războaie fratricide. Acțiunile din aceste zile nu sunt diferite de cele amintite mai sus, din păcate! Indiferent că te cheamă Cordoș, Goga, Florescu, Abrudan, Giurgiu, Irimieș, Constantea, Boc, dacă ai respect pentru U și pentru ce reprezintă acest simbol pentru Cluj-Napoca, amintește-ți că ești în slujba lui U, nu invers.


Dacă valorile și principiile tale sunt Fidelitatea, Onoarea, Respectul, Tradiția, AJUTĂ U CLUJ SĂ AJUNGĂ ÎN ELITA FOTBALULUI ROMÂNESC! U Cluj este mai presus de interesele și orgoliile personale!”, a fost o parte din mesajul transmis de ultrași.