Sport
Bilete personalizate pentru suporteri ca să se poată întoarce la meciuri pe stadioane
Liga Profesionistă de Fotbal impune bilete personalizate, pentru ca suporterii să fie identificați și să se poată întoarce la meciuri, pe stadioane.
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat pe site-ul oficial un set de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca suporterii să se poată întoarce pe stadioane la meciurile de Liga.
Condiţiile stabilite de ligă prevăd ca organizatorul meciului, care este direct şi singur responsabil pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor, să comercializeze doar bilete personalizate care pot duce la identificarea fiecărui spectator, informaţii ce vor fi furnizate autorităţilor sanitare în cazul în care sunt necesare în cadrul unei anchete epidemiologice.
Conform sursei citate, documentul a fost elaborat în urma poziţiei publice exprimate luni de către MTS cu privire la „necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competiţiile sportive”.
Clubul trebuie să asigure distanțarea socială
De asemenea, clubul gazdă trebuie să asigure distanţarea socială prevăzută de lege, să identifice şi să marcheze corespunzător locurile necomercializate, să asigure accesul spectatorilor cu precauţia necesară şi cu evitarea intersectării sau apropierii de zonele destinate jucătorilor, să asigure respectarea locurilor stabilite şi evitarea migrării între locuri/sectoare.
Tot în sarcina organizatorului de meci intră şi măsurarea temperaturii la toţi spectatorii ce vor intra în stadion, asigurarea distanţei de 1,5 m între scaune, montarea în incinta stadionului a unui număr suficient de dispozitive non contact pentru igienizarea mâinilor.
„Liga Profesionistă de Fotbal a elaborat prezentul document în conformitate cu recomandările UEFA şi stabileşte o serie de cerinţe minime pe care cluburile membre LPF, participante în competiţia Campionatul Naţional CASA Liga I, urmează să le asigure la momentul la care autorităţile vor permite întoarcerea spectatorilor în tribune, în condiţiile prezentate pe scurt în adresa nr. 52 din data de 03.02.2021 transmisă Ministerului Tineretului şi Sportului. Măsurile sanitare şi de igienă sunt elaborate pentru a fi folosite în completarea Protocolului de desfăşurare competiţii emis de Federaţia Română de Fotbal şi cu respectarea limitei de spectatori stabilită de autorităţile competente. În situaţia în care decizia autorităţilor competente este aceea de a da aviz favorabil solicitării Ligii Profesioniste de Fotbal de a permite accesul spectatorilor pe stadion, în limita a 30% din capacitatea acestuia, măsurile urmează să fie îndeplinite de către organizator. Obiectivul acestor măsuri este acela ca, la orice meci care implică participarea spectatorilor în tribune, organizatorul meciului să poată adopta cele mai bune decizii, bazate pe recomandările autorităţilor medicale, cu scopul de a reduce la 0 (zero) riscul de infectare”, se arată în documentul LPF.
Conform condiţiilor prezentate de LPF, spectatorii care prezintă simptome nu trebuie să se prezinte la stadion şi sunt obligaţi să anunţe autorităţile locale competente. De asemenea, suporterii nu trebuie să vină la stadion dacă în ultimele 14 zile au fost testaţi pozitiv sau au intrat în contact cu persoane testate pozitiv pentru COVID-19.
Liga Profesionistă de Fotbal precizează că programul şi organizarea meciurilor nu vor fi periclitate de decizia privind accesul spectatorilor pe stadioane.
CITEȘTE ȘI:
CFR Cluj l-a transferat definitiv pe Runar Mar Sigurjonsson