Sport
Doliu în sportul feminin. Fotbalista Alice Cociuba a murit în Ajunul Crăciunului
Fotbalista Alice Cociuba a murit în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie într-un accident rutier petrecut la o trecere la nivel cu calea ferată.
Tragicul anunț a fost făcut de de echipa Piroș Security Liones din Arad, din Liga 1 feminină, la care era legitimată sportiva de 21 de ani.
Fotbalista se afla la volanul mașinii, când a fost lovită de un tren Interregiu, pe raza orașului Ineu.
În mașină mai erau alți trei tineri, care au supraviețuit în urma impactului, starea lor de sănătate fiind una buna.
Alice Cociuba evolua la echipa din Arad de trei sezoane, iar de-a lungul timpului a mai jucat la formațiile CS Ineu și CFR 1933 Timișoara, dar a fost convocată și la echipa națională a României.
Doliu în lumea sportului. Acum două luni a murit și antrenorul fotbalistei Alice Cociuba
Este a doua tragedie de acest fel care lovește formația din Arad.
În luna octombrie a murit tehnicianul Florin Bugar, care era și selecționerul naționalei feminine de fotbal sub 19 ani.
La doar 48 de ani, Florin Bugar a fost doborât de virusul COVID-19. Moartea sa a adus multă suferință în rândul membrilor din echipă, iar una dintre ele fiind chiar Alice Cociuba care a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.
„Încă așteptam momentul să aud că totul este bine și să ne vedem în vestiar cu bine, dar din păcate viața este atât de nedreaptă! Ați fost omul care pe mine ma învățat să joc fotbal în toți anii în care am fost sub arpia Dumnevoastră, atât la club cât și la Națională! Ați fost și veți rămâne pentru mulți dintre noi un PROFESOR! Nu te voi uita niciodată!”, a scris fotbalista pe Facebook.
CITEȘTE ȘI:
Edi Iordănescu face „curățenie” la CFR. Doi jucători pleacă din Gruia