monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj a transferat „cel mai bun fundaș din campionatul din Azerbaidjan”

CFR Cluj a reușit să transfer un fundaș central croat, desemnat cel mai bun apărător în Azerbaidjan.

CFR Cluj a transferat „cel mai bun fundaș din campionatul din Azerbaidjan”

 

 


 

Dan Petrescu a criticat dur conducerea echipei pentru transferurile slabe din această vară, motiv pentru care șefii clubului s-au conformat și au adus trei jucători în doar câteva zile.


 

„Bursucul” i-a primit pe William Soares și Ben Youssef,  în timp ce Ivica Zunic se pregătește și el să semneze cu trupa din Gruia, conform ProSport


Din păcate pentru CFR Cluj, Dan Petrescu nu se va putea baza pe Ivica Zunic în Europa League, deoarece lista pentru UEFA a fost completată înainte de începerea fazei grupelor. Zunic a fost declarat fundaşul anului în Azerbaidjan, după ce a jucat cu Qabala în Europa League.

De-a lungul carierei, Zunic a jucat la mai multe echipe precum Tychy, Volyn Lutsk, Orenburg, Chornomorets Odessa, Atyrau şi Qabala. 


Fotbalistul vine în regim de urgență la CFR Cluj după ce Dan Petrescu a fost nevoit să joace în ultimele meciuri cu Denis Ciobotariu și Cristi Manea în centrul defensivei. Campioana României a resimțit din plin absențele lui Cestor, Vinicius sau Burcăla meciul de la Roma, acolo unde italienii au marcat de 5 ori în poarta lui Bălgrădean.