monitorulcj.ro Menu
Sport

Dan Petrescu, supărat după CFR Cluj - Young Boys 1-1:„Eu nu mai pot juca. Dacă vreți performanțe aduceți jucători”

Dan Petrescu a fost extrem de supărat după CFR Cluj - Young Boys 1-1, motivul principal fiind lotul subțire pe care îl are la dispoziție.

Dan Petrescu, supărat după CFR Cluj - Young Boys 1-1:„Eu nu mai pot juca. Dacă vreți performanțe aduceți jucători”

 

 


CFR Cluj l-a pierdut în meciul cu Young Boys Berna pe fundașul central Paulo Vinicius, cel care s-a accidentat în minutul 14 al partidei din Gruia. Brazilianul este al doilea fundaș central care se accidentează în doar câteva zile, iar acest lucru l-a scos din sărite pe Dan Petrescu.

 


„Eu sunt antrenor, mi-am spus nemulțumirea, anume că nu am am și că îmi trebuie jucători. Nu am zis posturile, dar ăla era postul. Și am zis înainte să se întâmple cu Vinicius și cu Cestor. Și chiar dacă ei nu se accidentau, tot mai voiam un jucător acolo. Acum, nu-i mai am nici pe ei doi. Ce pot să fac ca antrenor decât să cer? Dacă mi-aduce, bine, dacă nu, antrenez ce am la dispoziție”, a declarat Petrescu după meci.

Chiar dacă vor fi aduși jucători noi, CFR Cluj nu îi va putea trece pe lista UEFA până la finalul grupelor. Petrescu le-a transmis însă un mesaj clar șefilor din Gruia și așteaptă întăriri pentru a putea lupta pe ambele fronturi.


„Dacă nu vor fi aduși fundași centrali..., cel puțin unul, dacă nu char doi în cazul în care la Vinicius este grav, atunci... Dacă vrei să câștigi campionatul, vrei să faci o figură frumoasă... Dan Petrescu nu joacă fundaș central, el nu joacă mijlocaș central, am nevoie de jucători. Și Hoban, dacă se accidentează, rămân fără mijlocaș în Europa League. Noi avem 18 jucători pe listă.Și dacă mai aducem acum jucători e prea târziu, nu-i mai putem trece pe listă. Și dacă-l aducem pe Maradona și pe Pele nu mai avem oie să punem pe lista UEFA. Este problema pe care nu o înțelege nimeni”, a mai spus Petrescu.