Sport
Trică a dat verdictul înainte de ȚSKA Sofia-CFR Cluj:„Sunt favoriți la victorie”
Eugen Trică, fostul jucător de la CFR Cluj și ȚSKA Sofia, a vorbit înaintea meciului dintre cele două echipe.
Eugen Trică a evoluat între 2006 și 2009 pentru ȚSKA Sofia și CFR Cluj, iar cele două formații urmează să se dueleze în această seară, de la ora 19:55, în primul meci din faza grupelor Europa League. Fostul mijlocaș din Gruia a analizat partida dintre cele două echipe și îi vede pe bulgari ușor favoriți.
„Eu am jucat acolo acum foarte mult timp și s-au schimbat foarte multe lucruri de atunci. Mă refer sus, în conducere. Sunt foarte bine organizați! Îl știu foarte bine pe patron, era patron la Litex când jucam eu și a făcut foarte multe lucruri interesante. Plus că echipa s-a întărit foarte mult, după ce au adus 9 jucători de valoare! Nu o să fie deloc ușor pentru CFR. Le pot pune mari probleme bulgarii! 100%! Mai ales că au în spate și publicul, vor fi 13.000 de suporteri. Fac o atmosferă incredibilă.”, a spus Trică pentru Fanatik.ro
Eugen Trică nu o vede pe CFR Cluj favorită în duelul cu ȚSKA Sofia, dar este de părere că stilul de joc pe care îl pregătesc bulgarii o avantajează pe campiona României.
„Nu prea o văd favorită pe CFR Cluj! Dar au șansele lor ținând cont de stilul echipei. Se apără foarte bine, sunt foarte bine organizați și mă gândesc că o să joace pe contraatac să îi surprindă pe cei de la ȚSKA. Din declarațiile antrenorului, pare că ei o să atace, iar asta e exact ceea ce vrea CFR! O să stea cu echipa sus, o să facă pressing și din punctul meu de vedere e bine pentru CFR.”,a mai declarat fostul jucător pentru sursa menționată.