monitorulcj.ro Menu
Sport

Vești proaste pentru CFR Cluj! Oficialii clubului au confirmat că Dan Petrescu este în continuare în spital

CFR Cluj s-a impus cu 1-0 în fața celor de la FC Botoșani, însă marele semn de întrebare rămâne starea de sănătate a lui Dan Petrescu.

Dan Petrescu rămâne internat în spital

 

 


Marius Bilașco a confirmat că în continuare Dan Petrescu este bolnav de Covid-19 și se află internat într-un spital din Cluj-Napoca pentru a se recupera.

 


„Nu ne-am antrenat zece zile. Aceşti băieţi sunt, din punctul meu de vedere, nişte eroi. Sacrificiul pe care l-au făcut în această seară (n.r. la meciul cu Botoșani), modul cum s-au dăruit şi cum au tratat fiecare fază din meci, din punctul meu de vedere este exemplar.Vreau să-i felicit, pentru că au trecut prin momente extrem de grele, cu toţii am trecut şi această victorie înseamnă enorm pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile.Dan este în continuare în spital şi a fost dezamăgit de unele ştiri din presă, o anumită poză cum că ar fi fost prin oraş. Nicidecum, el este sub supraveghere medicală şi atent monitorizat de toţi doctorii", a spus Bilașco după meci.

CFR Cluj s-a impus cu 1-0 prin golul marcat de Ciprian Deac și va juca vineri împotriva celor de la FCSB, într-un meci vital pentru a rămâne în luptă cu Universitatea Craiova.


CITEȘTE ȘI:

Reacție dură din partea oficialilor de la CFR Cluj:„Toate cele 23 de teste au fost fals-pozitive la clinica din București”

 


 

DSP Cluj a reacționat după vindecarea miraculoasă a celor de la CFR Cluj:„Nu mă interesează meciurile lor”