monitorulcj.ro Menu
Sport

Naționala lui Fortuneanu a prins cea mai ușoară grupă pentru Euro 2022

Naționala masculină de handbal a României și-a aflat adversarii din campania de calificare la EURO 2022.

Naționala lui Fortuneanu a prins cea mai ușoară grupă pentru Euro 2022

„Tricolorii” au avut noroc la tragerea la sorți care a avut loc în această săptămână reușind să evite echipe puternice la nivel continental precum Spania, Croația, Franța sau Danemarca.

Băieții lui Rareș Fortuneanu au făcut parte din urna a treia valorică și au fost extrași chiar primii din urne. Ei au fost repartizați în Grupa a 8-a, alături de Suedia, Muntenegru și Kosovo.


„Pornim la drum cu mult optimist, încredere și convingerea că avem o șansă mare după 26 de ani de a ne califica la această mult-râvnită competiție continentală. Tragerea la sorți ne-a repartizat în grupă alături de Suedia, Muntenegru și Kosovo. Din punctul meu de vedere, Suedia este favorită, iar noi și Muntenegru avem șanse egale la calificare, cu un ușor avantaj pentru ei pentru că sunt mai experimentați. Kosovo pleacă cu ultima șansă, dar sunt convins că toate meciurile vor fi dificile” - Rareș Fortuneanu, selecționer echipa națională de handbal a României.

Turneul final european va fi găzduit de două țări, Ungaria și Slovacia, cinci orașe urmând să primească suporterii la meciuri în perioada 13-30 ianuarie 2020: Budapesta, Debrecen, Szeged, Bratislava și Kosice.


Ultima calificare a naționalei la un campionat european a fost în 1996, la turneul organizat de Spania. Atunci, România a fost în grupă cu țara-gazdă, Suedia, Cehia, Danemarca, Franța și a terminat grupa pe locul cinci, iar competiția pe poziția a noua.

Echipa naţională de handbal masculin a României trebuia să întâlnească reprezentantiva Bosniei în primul tur din play-off-ul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2021 din Egipt, însă pandemia de coronavirus a anulat meciul și a eliminat România.


Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal s-a reunit în luna martie într-o videoconferinţă și a decis că în următoarea perioadă meciurile internaţionale nu se vor putea disputa din cauza pandemiei de coronavirus şi a restricţiilor de circulaţie. În consecinţă, EHF a anulat barajele europene pentru Campionatul Mondial masculin din 2021, iar conform clasamentului EHF EURO 2020, la turneul final din Egipt s-au calificat Slovenia, Germania, Portugalia, Suedia, Austria, Ungaria, Belarus, Islanda, Cehia şi Franţa. De asemenea, Spania, Croaţia şi Norvegia sunt calificate din postura de cele mai bune formaţii de la EHF EURO 2020, iar Danemarca e campioana en titre.

Născut la Cluj-Napoca, Rareş Fortuneanu (41 de ani) a fost numit selecţioner la finalul lunii octombrie. Fortuneanu este ajutat la echipa naţională de „secundul” Adrian Petrea şi de antrenorul cu portarii Alexandru Buligan.


Citește și:

S-a stabilit țintarul pentru noul sezon de handbal feminin. Program lejer pentru „U” în primele etape

 


Una dintre cele mai promiţătoare handbaliste din România a semnat cu Universitatea Cluj