monitorulcj.ro Menu
Sport

Letonul care a purtat noroc CFR-ului va arbitra meciul de la Sevilla

Arbitrul leton Andris Treimanis va conduce meciul dintre CFR Cluj şi Sevilla FC, care va avea loc joi 27 februarie, de la ora 22:00, pe stadionul ''Ramon Sanchez Pizjuan'', în manşa secundă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal.

În partida care se va disputa în Andaluzia, arbitri asistenţi vor fi Haralds Gudermanis şi Aleksejs Spasjonnikovs, iar al patrulea oficial a fost desemnat Aleksandrs Golubevs. Brigada este completată de englezii Stuart Attwell (arbitru VAR) şi Lee Betts (asistent VAR).

Treimanis, în vârstă de 34 de ani, este arbitru FIFA din 2011. Are în palmares finala Campionatului Mondial U17 de anul trecut, Mexic - Brazilia 1-2. De asemenea, Treimanis a condus partida câştigată în acest sezon de CFR Cluj în deplasarea de la Celtic, 4-3, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.


Letonul a mai arbitrat şi meciul Steaua - Viktoria Plzen 3-0, din 14 septembrie 2017, din grupele Europa League.

Treimanis a arbitrat-o şi pe Sevilla, într-un meci cu Ujpest (4-0), pe 26 iulie 2018, în turul al doilea preliminar al Europa League.


CFR Cluj şi Sevilla s-a încheiat la egalitate, 1-1, săptămâna trecută, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League.