monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Cluj a câștigat derby-urile cu CFR Cluj în Liga Elitelor

Universitatea Cluj s-a impus în fața celor de la CFR Cluj în Liga Elitelor la Under 17 și Under 19, într-o rundă în care Ardealul Cluj a jucat la Brașov.

„Studenții” au câștigat cu 2-0 în fața celor de la CFR Cluj la Under 19, într-o partidă în care Forna a marcat de două ori și a stabilit scorul final.

Ardealul Cluj a făcut spectacol cu ACS Colțea Brașov și a câștigat cu 6-0 la această categorie de vârstă. UTA Arad este pe primul loc la U-19 cu 37 de puncte acumulate, fiind urmată de CFR Cluj 34, Ardealul Cluj 30, Universitatea Cluj 26.


La U-17, Universitatea Cluj a câștigat cu 3-0 duelul cu CFR prin golurile marcate de Hofman, în timp ce Ardealul a trecut cu 5-2 de Colțea Brașov. ASU Poli Timișoara conduce în clasament cu 38 de puncte, în timp ce CFR Cluj se află pe locul patru cu 25 de puncte, fiind urmată de Universitatea Cluj cu 24 de puncte. Ardealul Cluj a acumulat 17 puncte și este pe locul opt.