monitorulcj.ro Menu
Sport

Darts-ul pune Cluj-Napoca pe harta lumii! Echipa României, ovaționată la scenă deschisă

Timp de aproape o săptămână, între 7-12 octombrie, Cluj-Napoca a găzduit un nou eveniment de talie mondială: Campionatul Mondial de Darts 2019.

Darts-ul pune Cluj-Napoca pe harta lumii! Echipa României, ovaționată la scenă deschisă

Cine nu a jucat darts măcar o singură dată în viață? Da, acel joc popular în mai toate localurile și la noi în țară, ba chiar și în Cluj-Napoca. Ei, bine, inima Transilvaniei a fost locul în care, preț de șase zile, cei mai buni jucători de darts din întreaga lume – juniori și seniori, tineri și vârstnici – s-au adunat să-și măsoare precizia și îndemânarea. Colac peste pupăză, evenimentul organizat la un hotel select din cartierul Bună Ziua a consemnat și o premieră istorică: primul astfel de eveniment organizat vreodată în Europa de Est!

Aproape 500 de concurenți din toate colțurile lumii, începând cu Australia, Africa de Sud, Brazilia, Noua Zeelandă sau SUA, până la Hong Kong, Iran, Pakistan, Coreea de Sud sau Japonia, au răspuns afirmativ invitației la concursul găzduit cu mari emoții de Federația Română de Darts. S-au aliniat la startul competiției și reprezentanții unor țări exotice, precum Insulele Turks și Caicos (ați auzit până acum de ei?), Trinidad & Tobago, Insula Jersey sau Catalonia, toți mulțumiți de primirea călduroasă din inima Transilvaniei.


Reprezentanții Suediei și Islandei au dat tonul la voie bună, sâmbătă, în ziua finalelor, iar Cluj-Napoca va rămâne, cu siguranță, o amintire de neuitat pentru un tânăr din Noua Zeelandă, care a a obținut medalia de aur la „simplu”. La echipe, Anglia și Japonia (la feminin), respectiv Țara Galilor și Olanda (la masculin) s-au dovedit a fi cele mai puternice, însă cea mai aplaudată echipă a zilei a fost cea a țării-gazdă, România.

Reprezentată de Andreea Brad, Carmen Stoean, Oana Bîrsan, Oana Cimpoca, Alexandru Stoian, Adrian Frim, Gabriel Pascaru, László Kádár, Geanina Vulc, Ionela Oltean, Mario Spânu şi Robert Badea, echipa României, care a înscris în premieră concurenți și la juniori, a pășit ultima pe scenă la festivitatea de închidere, bucurându-se de un standing ovation de la concurenții din toată lumea, satisfăcuți de zilele petrecute pe malul Someșului Mic.


După zilele pline de concentrare și competiție în spirit de fair-play, oaspeții internaționali au avut parte la capătul evenimentului de un dineu inedit, „condimentat” cu bucate și dansuri autohtone, în cadrul căruia s-a organizat și o licitație în scop caritabil, inițiativă lăudabilă a Federației Române de Darts.