monitorulcj.ro Menu
Sport

PREMIERĂ în Europa de Est! Campionatul Mondial de Darts începe astăzi la Cluj-Napoca

Campionatul Mondial de Darts debutează luni, 7 octombrie, la Cluj-Napoca, fiind pentru prima dată când un astfel de eveniment se desfășoară în Europa de Est.

Campionatul Mondial de Darts începe astăzi la Cluj-Napoca

Campionatul Mondial de Darts se desfășoară între 7 şi 12 octombrie, la Grand Hotel Italia. Federaţia Română de Darts a anunțat peste 650 de oficiali şi jucători, proveniţi din 55 de delegaţii, care ne vor vizita. România, pe lângă calitatea de ţară organizatoare, va participa prin lotul de opt jucători şi jucătoare şi patru juniori, având pentru prima dată în istorie sportivi la categoria din urmă.

Mai exact, din lotul tricolor fac parte Andreea Brad, Carmen Stoean, Oana Bîrsan, Oana Cimpoca, Alexandru Stoian, Adrian Frim, Gabriel Pascaru, László Kadar, Geanina Vulc, Ionela Oltean, Mario Spânu şi Robert Badea. Campionatul Mondial de darts se va desfăşura la masculin, feminin şi juniori, ediţia din acest an stabilind un record în privinţa numărului de participanţi. La fiecare dintre cele trei clasificări, vor fi confruntări la simplu, dublu şi pe echipe.


Evoluţia scorurilor la toate cele 64 de ţinte va putea fi urmărită în premieră pe dartconnect.com, iar toate meciurile de pe scenă, de marţi şi până sâmbătă, vor fi transmise livestream pe federatiedarts.ro. Pentru această perioadă a fost creat un site dedicat competiţiei, worldcupdarts2019.com, de unde iubitorii darts-ului pot afla informaţii despre participanţi şi organizatori, dar şi programul pe zilei al evenimentului, alături de tragerea la sorţi.

De-a lungul celor şase zile de darts, clujenii şi nu numai sunt invitaţi de organizatori să li se alăture dacă doresc să descopere un sport nou, să înveţe să arunce la ţintă sau pur şi simplu să urmărească show-ul celor mai mari jucători de darts din toată lumea, intrarea pentru spectatori fiind liberă.