monitorulcj.ro Menu
Sport

Dulca cere răbdare de la fani: "A fost doar prima etapă, Universitatea va arăta mai bine"

Cristi Dulca, noul antrenor de la Universitatea Cluj, a vorbit după eșecul cu 2-0 de pe terenul celor de la CSM Reșita, în runda inaugurală din Liga a 2-a.

Tehnicianul celor de la Universitatea Cluj a revenit în această vară pe banca formației ardelene în această vară, dar a fost surprins de forța celor de la CSM Reșita în runda inaugurală. Dulca cere răbdare din partea fanilor Universității și este convins că echipa va arăta mult mai bine în următoarele etape.

"Nu mă aşteptam la acest început, la acest scor, până la urmă. Am pierdut un meci cu o nou-promovată, totul după ce am parcurs un cantonament foarte bun în Slovenia, cu meciuri amicale reuşite, iar echipa s-a pregătit exemplar. Dacă ne uităm la primul “11” de la Reşiţa, am aliniat doar patru străini. Desigur, nu cred că acesta a fost motivul rezultatului, dar, într-adevăr, omogenizarea echipei durează mai mult. Achiziţiile au calitate, însă jocul s-a pierdut pe două faze fixe, deşi am pregătit destul de bine acest detaliu. Din păcate, acesta este fotbalul, dar să nu uităm că a fost doar prima etapă. Nu e nimic pierdut, trebuie să ne reparăm greşelile, iar Universitatea va arăta mai bine în următoarele etape.", a declarat Cristi Dulca în momentul în care a fost întrebat despre meciul din runda 1.


Noul antrenor al celor de la Universitatea Cluj a fost impresionat în prima etapă de Petrolul Ploiești și UTA Arad, dar nu a pomenit nimic despre Rapid, formație care a remizat 0-0, împotriva celor Farul Constanța. Trupa giuleșteană este văzută drept mare favorită la promovarea în Liga 1 cu un buget colosal.

"Mi-a plăcut UTA Arad, e o echipă organizată, a avut atitudine şi s-a impus la scor (3-0, cu Dunărea Călăraşi, n.n). De asemenea, Petrolul Ploieşti a arătat bine în a doua repriză a meciului cu Metaloglobus. Nu putem spune că există o favorită, cel puţin nu acum. Sezonul trecut Academica Clinceni a pierdut în prima etapă (1-2 cu CS Mioveni, n.n), dar, până la urmă, a promovat alături de Chindia. În ceea ce ne priveşte, nu mai avem voie să repetăm greşelile trecutului, suntem o echipă cu pretenţii, suntem Universitatea Cluj! Trebuie să ne respectăm prin modul de exprimare, printr-un joc plăcut, până la urmă. Cred că abia după 5-6 etape vom putea să ne dăm seama cine se va bate cu adevărat la promovare sau dacă vor fi surprize.", a completat Cristi Dulca.


Universitatea Cluj a transferat 10 jucători în această perioadă de mercato, dar noul antrenor al echipei a anunțat că își mai dorește încă doi jucători români. Dulca nu a dezvăluit posturile pe care vor fi aduși jucători, însă a anunțat că jucătorii vor fi prezentați în curând.