Sport
Thierry Moutinho, fost la CFR Cluj, prezentat de FCSB
Thierry Moutinho, fostul jucător de la CFR Cluj, a fost transferat de FCSB şi va purta tricoul cu numărul 14 la formaţia roş-albastră.
Moutinho este un mijlocaş portughez care s-a născut în Elveţia, fiind crescut la Etoile Carouge. Portughezul a bifat în CV echipe importante precum Albacete, RCD Mallorca sau CD Tenerife în Spania, iar în 2017 a ajuns la CFR Cluj.
Ibericul a câştigat două titluri în Gruia, dar nu a fost niciodată o piesă importantă în angrenajul echipei clujene. Moutinho a fost împrumutat în ultimele şase luni la Cultural Leonesa, în Spania.
”Am fost foarte fericit să aud de interesul clubului pentru mine. După doi ani la Cluj în care nu am evoluat foarte mult, credeam că voi face un pas în spate în carieră, dar oferta de la FCSB mi-a arătat că voi avea parte de progres. Sunt foarte fericit că am semnat cu cel mai mare club din România şi abia aştept să mă antrenez alături de noii colegi şi să ajut echipa. Sunt un jucator profesionist şi voi face tot ce ţine de mine pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor principale, calificarea în grupele UEFA Europa League şi câştigarea titlului. Am realizat în ultimii doi ani cât de mare este acest club. Acest lucru se vedea cel mai clar atunci când fosta mea echipă avea meci cu FCSB pe teren propriu. Era singurul meci la care se umplea stadionul, iar asta spune totul. În plus, când le-am spus prietenilor mei unde voi veni, am primit foarte multe felicitări, fiindcă lumea ştie în toată Europa cât de mare este acest club. Voi face tot posibilul pentru a profita de această şansă extraordinară”, a declarat jucătorul, pentru fcsb.ro.